Conducerea, corpul didactic și colectivul SCBI ”Toma Ciorbă” au depus flori la placa comemorativă a fondatorului instituției, în semn de omagiu

Conducerea, corpul didactic și colectivul SCBI ”Toma Ciorbă” au depus flori la placa comemorativă a fondatorului instituției, în semn de omagiu

Azi dimineață, conducerea, corpul didactic și colectivul SCBI ”Toma Ciorbă” au depus flori la placa comemorativă a fondatorului instituției, pentru a marca 157 de ani de la nașterea medicului Toma Ciorbă.

A fost numit Cavaler al umanității, organizator neobosit al sistemului de sănătate din Basarabia.

Toma Ciorbă – o personalitate emblematic de la nasterea căruia s-au împlinit 157 de ani.

Toma Ciorbă s-a născut în 1864, în familia unor militari de carieră. Personal, a preferat să studieze medicina, la Kiev. Dar din cauza sărăciei a ajuns cu greu la pragul absolvirii, fiind nevoit să întrerupă studiile de câteva ori. În 1893 a început să profeseze ca medic-sanitar, însă avea în minte un proiect deosebit.

În 1896, aici, s-a împlinit visul doctorului Toma Ciorbă când a inaugurat, la Chişinău, primul spital de boli infecţioase din Basarabia, pe care l-a proiectat şi gândit cu atâta pasiune. Unitatea medicală ridicată cu bani din donaţii, şi condusă timp de trei decenii chiar de Toma Ciorbă, era una dintre cele mai bine organizate din domeniu.

De numele medicului Toma Ciorbă se leagă nu doar spitalul, ci şi vaccinarea împotriva variolei. De asemenea, sesizând incidenţa crescută a difteriei, boală infecţioasă care făcea ravagii în oraş, Toma Ciorbă a adus la Chişinău şi vaccinul necesar imunizării populaţiei.

I s-a propus de multe ori să se mute la Petersburg, unde să profeseze în condiţii mai bune. Dar Toma Ciorbă a rămas fidel Chişinăului. A fost pe rând medic curant, bacteriolog, medic-şef, dar şi dascăl pentru angajaţii spitalului. Mai presus de toate, însă, a fost un mare suflet. S-a stins din viaţă în 1936.